Instrumente muzicale irakiene: oud, santur, joza și altele

Muzica irakiană nu este definită de un singur instrument, ci de felul în care melodia, maqamul, poezia și ritmul lucrează împreună. Oudul, santurul, joza, qanunul, nay-ul, riq-ul și darbuka apar toate în viața muzicală irakiană, însă rolurile lor se schimbă între tradiția urbană a maqamului irakian, repertoriile rurale, contextele religioase, cântecul popular și ansamblurile moderne.

Acest ghid face distincția între instrumentele puternic asociate cu Irakul și instrumentele comune lumii muzicale arabe, otomane și persanizate în sens larg. Distincția contează: oudul sau nay-ul nu sunt exclusiv irakiene, în timp ce santurul irakian și vioara cu țepușă numită joza au un loc deosebit de important în ansamblul de maqam din Bagdad.

Ce face muzica instrumentală irakiană distinctivă?

Muzica instrumentală irakiană este modelată de moduri melodice, intonație flexibilă, frazare ornamentată și o interacțiune strânsă cu vocea. În interpretarea maqamului irakian, instrumentele îl susțin pe cântăreț, marchează tranzițiile structurale și răspund rostirii poetice, în loc să acompanieze pur și simplu o melodie fixă.

Irakul cuprinde comunități arabe, kurde, turkmene, asiriene, armene, yazide, mandeene și altele, fiecare cu propriile repertorii și instrumente. Prin urmare, „instrumentele irakiene” descriu un peisaj muzical, nu un singur ansamblu național uniform.

Ansamblul maqamului irakian: chalghi baghdadi

Ansamblul tradițional din Bagdad cunoscut sub numele de chalghi baghdadi este central pentru maqamul irakian. Nucleul său este descris de obicei ca fiind format din santur, joza, tabla sau dumbak și riq, cu cântărețul de maqam în centru. Componența ansamblului a variat de la o perioadă la alta și de la un interpret la altul.

Chalghi nu funcționează ca o orchestră occidentală cu partide scrise fixe. Instrumentiștii cunosc parcursul maqamului, ciclurile ritmice și răspunsurile convenționale. Ei îl urmează îndeaproape pe vocalist, oferă pasaje instrumentale scurte și modelează trecerea de la secțiunile libere sau flexibile la formele de cântec măsurate.

Oudul: influenta lăută irakiană fără taste

Oudul este o lăută fără taste, cu gât scurt, cu o cutie de rezonanță adâncă și o placă de rezonanță plată. Se cântă cu o pană risha și poate articula atât nuanțele fine de înălțime ale maqamului, cât și pasaje rapide, precise ritmic.

Irakul ocupă un loc excepțional în istoria modernă a oudului. Școala din Bagdad este asociată cu figuri precum Şerif Muhiddin Targan, Jamil Bashir, Munir Bashir și Salman Shukur, al căror învățământ și ale căror interpretări au contribuit la definirea tehnicii solo a secolului al XX-lea. Lutierii și muzicienii irakieni au dezvoltat, de asemenea, ouduri cu opțiuni de construcție distinctive, inclusiv modele cu căluș flotant folosite de mulți interpreți contemporani.

Cum sună un oud irakian?

Niciun ton unic nu reprezintă toate oudurile irakiene. Lungimea de scală, structura de întărire (bracing), placa de rezonanță, călușul, corzile și tehnica contează cu toatele. În linii mari, multe instrumente în stil irakian cu căluș flotant sunt apreciate pentru claritate, proiecție și răspuns rapid, în timp ce oudurile arabe cu căluș fix pot oferi un atac mai rotund. Instrumentele individuale variază considerabil.

Santurul: țitera lovită a maqamului irakian

Santurul irakian este o țiteră trapezoidală ale cărei corzi metalice sunt lovite cu două ciocănele ușoare. Oferă un câmp sonor luminos, vibrant, și poate contura frazele maqamului, poate răspunde cântărețului și poate articula pasaje măsurate în cadrul ansamblului chalghi.

Nu presupuneți că orice santur este interschimbabil. Tradițiile irakiană, iraniană și alte tradiții ale santurului diferă prin dimensiuni, dispunerea călușilor, logica acordajului, repertoriu și tehnica de interpretare. Un muzician care studiază maqamul irakian ar trebui să caute un instrument și un profesor potrivite acestei tradiții.

Joza: vioara cu țepușă din coajă de nucă de cocos a Bagdadului

Joza, scrisă și jowza sau jawza, este unul dintre instrumentele cel mai specific asociate cu maqamul irakian. Numele său se referă la coaja de nucă de cocos folosită în mod tradițional pentru micul rezonator. O membrană din piele acoperă rezonatorul, iar instrumentul se cântă vertical, cu arcușul.

Vocea concentrată, nazală și foarte articulată a jozei poate urmări îndeaproape ornamentele și inflexiunile de înălțime ale cântărețului. Nu ar trebui tratată ca un simplu alt nume pentru kamancheh: instrumentele sunt înrudite în cadrul unei familii mai largi de viori cu țepușă, dar construcția, repertoriul local și practica lor de interpretare diferă.

Qanunul: precizie, ambitus și detaliu modal

Qanunul este o țiteră trapezoidală ciupită, cu coruri de corzi și pârghii mici, numite adesea mandals, care îl ajută pe interpret să schimbe înălțimea sunetului în timpul interpretării. Oferă un ambitus larg, pasaje rapide și inflexiuni modale controlate cu atenție.

Deși qanunul aparține multor tradiții arabe și turcești, interpreții irakieni îl folosesc în muzica cultă, în acompaniamentul cântecelor și în ansamblurile contemporane. Sistemul exact de pârghii și procedura de acordaj depind de instrument și de școală; interpreții nu ar trebui să copieze setările unui qanun fără legătură fără a verifica lungimea corzilor și înălțimea dorită.

Nay-ul: respirație, înălțime și frazare

Nay-ul este un flaut din trestie, la care se suflă pe la capăt, folosit în tot Orientul Mijlociu. Produce sunet atunci când interpretul îndreaptă un jet îngust de aer spre margine. Presiunea respirației, unghiul buzelor și poziția capului controlează registrul, nuanțarea înălțimii și culoarea tonului.

În muzica irakiană, nay-ul poate apărea în ansamblurile de muzică cultă, în contexte religioase și în acompaniamentul cântecelor. Lungimile diferite produc înălțimi fundamentale diferite, așa că interpreții dețin adesea un set, nu un singur flaut universal. Convențiile turcești și arabe de denumire și de înălțime nu sunt întotdeauna identice.

Riq-ul: o tobă cu ramă pentru un ritm de ansamblu detaliat

Riq-ul este o tobă cu ramă mică, prevăzută cu perechi de zurgălăi metalici. Un interpret priceput combină loviturile pe piele, sunetele de margine, ruladele și articularea controlată a zurgălăilor pentru a exprima un iqa‘, sau ciclu ritmic, cu un detaliu considerabil.

Riq-ul nu este doar o tamburină folosită pentru zgomot de fundal. În contextele clasice și bazate pe maqam, poate conduce interpretarea ritmică, poate semnala tranzițiile și poate ajusta densitatea în jurul cântărețului și al instrumentelor melodice.

Darbuka și tabla: vocea tobei în formă de pocal

Toba în formă de pocal este numită pe scară largă darbuka, dumbak sau tabla, în funcție de loc și context. În Irak, tabla este un termen obișnuit, dar nu trebuie confundată cu perechea de tobe de mână acordate folosite în muzica sud-asiatică.

Loviturile centrale sunt un dum grav, aproape de centru, și un tak mai înalt, aproape de margine, extinse cu atacuri înăbușite, pocnituri și ornamente. Corpurile din lut sau metal și membranele naturale sau sintetice răspund diferit la vreme, atingere și amplificare.

Alte instrumente auzite în Irak

Viața muzicală irakiană se extinde mult dincolo de un singur ansamblu din Bagdad. În funcție de regiune, comunitate și gen, ascultătorii pot întâlni următoarele:

• Khashaba: o tobă din lemn în formă de pocal, strâns legată de cultura muzicală din Basra și din sudul Irakului.
• Mṭabbag sau fluiere cu ancie de tip mijwiz: instrumente cu două tuburi folosite în contexte populare și de dans.
• Rababa: forme regionale de lăută cu arcuș asociate cu tradițiile beduine și ale cântecului narativ.
• Tanbur și lăute din familia sazului: întâlnite mai ales în repertoriile kurde, turkmene și religioase, cu forme locale distincte.
• Daf și alte tobe cu ramă: importante în muzica kurdă, în practica devoțională și la sărbători.
• Vioara, violoncelul și contrabasul moderne: integrate în ansamblurile irakiene de radio, teatru, muzică cultă și cântec ale secolului al XX-lea.

Cum schimbă maqamul irakian rolul unui instrument

Un maqam este mai mult decât o scară. Cuprinde parcursuri melodice caracteristice, sunete importante, un comportament cadențial, fraze obișnuite și relații cu poezia și ritmul. Prin urmare, un instrument trebuie să facă mai mult decât să cânte setul corect de note.

Interpreții experimentați sunt atenți la respirația, textul și ornamentele cântărețului. Pot susține un centru tonal, pot repeta ca un ecou o frază, pot introduce o secțiune măsurată sau pot lăsa spațiu. Această practică receptivă este unul dintre motivele pentru care notația singură nu poate preda stilul maqamului irakian.

Cum să alegeți un instrument pentru muzica irakiană

Alegeți mai întâi tradiția muzicală, apoi instrumentul. Un oud arab general poate funcționa pentru multe repertorii irakiene, dar un santur irakian sau o joza necesită procurare, reglaj și instruire mai specializate.

Obiectiv	Punct de plecare practic	De verificat înainte de cumpărare
Învățarea oudului irakian	Oud arab sau în stil irakian, cu un set de corzi potrivit	Lungimea de scală, tipul de căluș, acțiunea corzilor, acordajul vizat și sfatul profesorului
Studiul ansamblului de maqam irakian	Santur sau joza, doar cu acces la predare de specialitate	Construcție specifică tradiției, acordaj, materiale de schimb și asistență pentru reparații
Învățarea ritmului	Riq sau tabla/darbuka bine echilibrată	Răspunsul membranei, greutatea, confortul marginii și vocabularul ritmic local
Explorarea cântului melodic la instrumente de suflat	Nay arab potrivit sistemului de înălțimi al profesorului	Lungimea, înălțimea fundamentală, poziția orificiilor și starea trestiei

Cumpărarea de la un specialist contează, deoarece etichetele sunt adesea vagi. Cereți o înregistrare clară a instrumentului propriu-zis, dimensiunile, materialele, acordajul, accesoriile incluse și condițiile de returnare. Pentru instrumentele mai rare, confirmați că sunt disponibile corzi, membrane sau arcușuri de schimb.

Descoperiți ouduri, santururi, riq-uri și darbuka la Sala Muzik sau citiți ghidul nostru de muzică arabă pentru un context mai larg.

Îngrijire și întreținere

Lemnul, pielea, trestia și metalul reacționează diferit la climă. Țineți instrumentele din lemn departe de mașinile încinse, de calorifere și de schimbările rapide de umiditate. Ștergeți corzile după ce cântați, slăbiți tensiunea arcușului și lăsați tobele cu piele naturală să se usuce treptat după expunerea la umezeală.

Nu mutați călușul unui santur, nu remodelați călușul unei joza, nu ungeți cu ulei cuiul de acordaj al unui oud și nu lărgiți orificiul unui nay fără îndrumarea unui specialist. Schimbările mici pot modifica acordajul, acțiunea corzilor sau echilibrul structural. Folosiți o cutie pe măsură și căutați un reparator familiarizat cu instrumentul respectiv.

Întrebări frecvente

Care este ansamblul cel mai distinctiv irakian?

Chalghi baghdadi, asociat cu maqamul irakian, este deosebit de distinctiv. Nucleul său include de obicei santur, joza, riq și tabla sau dumbak, care acompaniază un cântăreț de maqam.

Este oudul, la origine, doar un instrument irakian?

Nu. Oudul aparține unei regiuni largi și multor tradiții. Irakul este totuși esențial pentru construcția modernă de ouduri, pentru predare și pentru interpretarea solo, mai ales prin școala din Bagdad.

Care este diferența dintre joza și kamancheh?

Ambele aparțin lumii viorilor cu țepușă, dar joza irakiană folosește în mod tradițional un mic rezonator din coajă de nucă de cocos și are propriul reglaj și propriul repertoriu de maqam. Nu ar trebui tratate ca nume interschimbabile.

Este santurul irakian același cu santurul persan?

Sunt țitere lovite înrudite, dar construcția, dispunerea călușilor, acordajul și repertoriul pot diferi. Cursanții ar trebui să folosească un instrument potrivit tradiției pe care intenționează să o învețe.

Care instrument irakian este cel mai ușor pentru un începător?

Accesibilitatea depinde de profesori și de obiectivele muzicale. O darbuka oferă un prim sunet imediat, în timp ce un ritm bun necesită un studiu îndelungat. Oudul și nay-ul sunt ușor de găsit, dar solicitante din punct de vedere tehnic; joza și santurul irakian necesită instruire de specialitate.

Pot aceste instrumente să cânte în temperamentul egal occidental?

Unele pot aproxima sau interpreta muzică în temperament egal, dar maqamul irakian folosește nuanțe de înălțime și un comportament melodic care nu pot fi redate doar de o claviatură cu douăsprezece note. Reglajul instrumentului și auzul format rămân importante.